GoDLike Comunity
Log in

I forgot my password

Checkpagerank.net
Who is online?
In total there is 1 user online :: 0 Registered, 0 Hidden and 1 Guest

None

Most users ever online was 14 on Sun Feb 05, 2017 3:16 am
Statistics
We have 1651 registered users
The newest registered user is lesn1k

Our users have posted a total of 558 messages in 467 subjects

Referat Atropodele

View previous topic View next topic Go down

Referat Atropodele

Post by MeG@DaN on Sun Mar 06, 2011 12:38 pm

ARTROPODELE


Artropodele au luat naştere din viermii inelaţi anelizi, fapt dovedit de segmentarea corpului.
Cele mai vechi artropode au apărut in era paleozoică. Ele sunt reprezentate prin: trilobiţi, forme inrudite cu crustaceii giganţi (Euripterus), care atingeau dimensiuni de 1 –2 m, şi insecte de asemenea foarte mari (30 cm), asemănătoare cu libelulele.
Artropodele reprezintă un grup foarte numeros de specii, al căror număr depăşeşte un milion. Ele se află răspandite pe toată suprafaţa Pămantului, fiind intalnite in toate mediile de viaţă.
Artropodele se caracterizează prin aceea că au picioare articulare, adică formate din mai multe segmente, de unde şi denumirea lor:arthron= articul,pus-podos=picior.
Tegumentul secretă o substanţă organică numită chitină, care formează la exteriorul corpului un schelet. Uneori chitina este impregnată cu carbonat de calciu, constituind astfel un inveliş mai rezistent (crusta).
Corpul are o simetrie bilaterală, cu o segmentaţie inegală, observandu-se de cele mai multe ori trei părţi distincte: cap, torace şi abdomen.
In cavitatea generală găsim şi aici un sistem lacunar, determinat, de asemenea de o reţea de ţesut conjunctiv (parenchim), in care se află sangele (lichidul celomic).

Sistemul nervos este ganglionar, asmănător cu al viermilor inelaţi, iar organele de simţ sunt destul de bine dezvoltate, fiind reprezentate prin ochi simpli (oceli), sau compuşi, organe senzoriale tactile, olfactive şi gustative.
Aparatul digestiv este reprezentat printr-un tub digestiv, ale cărui segmente sunt adaptate naturii hranei, şi prin glane anexe ale tubului digestiv.
Hrana este de natură vegetală sau animală, avand diferenţiat un aparat bucal, adecvat acesteia.
Respiraţia este traheală, branhială, pulmonară sau cutanee, depinzand de mediul de viaţă. Aceste formaţiuni sunt de origine ectodermică. Traheele sunt nişte tuburi foarte ramificate, care alcătuiesc un sistem traheal. In interiorul lor se află un fir chitinos, spiralat care le ţine deschise.


Structura unei trahei:
1-peretele traheii
2-firul chitinos spiralat










Este de reţinut că la artropodele traheate sangele nu indeplineşte şi funcţia de transport al gazelor, astfel că
traheele au rolul să conducă aerul incărcat cu oxigen pană la

intimitatea ţesuturilor şi să ia de aici bioxidul de carbon, pentru a-l elimina.
Aparatul respirator este reprezentat printr-o inimă tubulară sau poligonală (multicamerală), situată dorsal, şi prin vase sanguine deschise, care sunt in legătură cu sistemul lacunar. Sangele este, in general, incolor, deşi conţine pigmenţi respiratori, şi se află atat in organele aparatului circulator, cat şi in lacune. Excreţia se face prin nefridii modificate, in număr pereche, fiind astfel omogene cu organele de excreţie ale viermilor inelaţi.
Inmulţirea este sexuată. Sexele sunt separate, masculii deosebindu-se de femele prin unele caractere morfologice, observandu-se astfel un dimorfism sexual. Trebuie reţinut faptul că unele artropode se inmulţesc prin ouă nefecundate, fenomen numit partogeneză.
In ceea ce priveşte dezvoltarea larvei, aceasta se face de cele mai multe ori prin metamorfoză, insoţită de mai multe năparliri.
Avand in vedere anumite caractere morfologice, artropodele se impart in două grupe: chelicerate, cu clasa arahnide, şi antenate, cu clasele crustacee, miriapode şi insecte.








CELICERATELE
Clasa arahnide

Arahnidele sunt artropode adaptate, in general, la viaţa terestră; numai unele forme, ca o adaptare secundară, duc o viaţă parazitară. Sunt animale carnivore, dar se intalnesc şi forme care se hrănesc cu plante.
Corpul este alcătuit din cefalotorace şi abdomen. Pe cefalotorace sunt prinse toate apendicele, şi anume: partru perechi de picioare şi două perechi de maxile. La unele arahnide prima pereche de maxile a suferit modificări, transformandu-se in arme de atac şi apărare, cunoscute sub numele de chelicere.
Arahnidele au mai mulţi ochi simpli şi sunt lipsite de antene.
Sistemul nervos, la cele mai multe, este concentrat in partea anterioară a corpului.
Tubul digestiv este adaptat să inmagazineze hrană de rezervă, avand cecumuri (diverticule gastrice).
Respiraţia este traheală şi pulmonară.
Aparatul circulator este reprezentat printr-o inimă tubulară, aşezată dorsal, alcătuită din mai multe cămăruţe succesive (ventriculite), un sistem vascular deschis, slab dezvoltat şi un sistem lacunar.
Excreţia se face prin nefridii modificate, o pereche de tuburi Malpighi care se deschid in ultima parte a tubului digestiv.
In mulţirea se face prin ouă din care ies indivizi asemănători cu părinţii; nu se observă deci metamorfoză.
Arahnidele se impart in trei ordine: scorpioni (scorpionide), păianjeni (arahnide) şi căpuşe (acarieni).


Ordinul scorpionilor

In acest ordin sunt cuprinse formele cele mai inferioare dintre arahnide.
Scorpionii au corpul segmentat, avand infăţişarea unor răcuşori. La partea posterioară a abdomenului există un ghimpe, care este in legătură cu o glandă cu venin.
La noi in ţară ii intalnim prin Munţii Carpaţi, ducandu-i viaţa pe sub pietre. In ţările tropicale trăiesc scorpioni de dimensiuni mari, a căror inţepătură este mortală şi pentru om.


Ordinul păianjenilor

Cel mai cunoscut păianjen dintre cei care trăiesc in ţara noastră este păianjenul cu cruce (Epeira diademata), pe care il intalnim prin locurile mai puţin umblate. Aici işi construieşte o capcană (panza paianjenului), urzită din fire foarte fine, provenite dintr-o substanţă vascoasă, produsă de nişte glande numite glande sericigene. Această substanţă la contactulcu aerul se intăreşte.
Tragerea firului se face prin organe speciale, numite filiere, care sunt in legătură cu glandele sericigene din abdomen. Pe reţeaua de fire, păianjenul depune din loc in loc- la intervale egale- cate o picătură dintr-o substanţă lipiciosă, de care se va prinde prada (muşte, ţanţari);la o capcană de dimensiuni mai mari se pot observa pană la 100.000 de astfel de picături. Capcana diferiţilor păianjeni este caracteristică pentru fiecare specie.
Prin crangurile noastre se intalnesc şi păianjeni care nu-şi construiesccapcane, ci işi prind prada pandind-o.
Astfel de păianjeni se numesc păianjeni vagabonzi. Unul dintre aceştia este Licosa, care trăieşte prin regiunile meditereaniene şi a cărui femelă işi poartă puii pe spate.
Un păianjen care prezintă un interes deosebit este păianjenul-de-apă (Argyroneta aquatica). Plasa sa este construită in apă şi are forma unui clopot cu gura in jos.In clopot se găseşte aer adus de el de la suprafaţă intre perişorii de pe corp. Femela depune ouăle sub clopot, iar puii de păianjen ieşiţi din acestea găsesc aici aerul necesar respiraţiei.
In alte regiuni de pe glob rtăiesc păianjeni ale căror muşcături sunt foarte dureroase, otrăvitoare, uneori mortale, chiar pentru animalele mari şi om.
Tarantula, care trăieşte in jurul Mării Mediterane, este un păianjen mare şi işi face galerii săpate in pămant.
Karacurt, un păianjen mic din Asia centrală, are muşcătura mortală chiar şi pentru om.




Ordinul căpuşelor

Ordinul căpuşelor prezintă o iportanţă deosebită, intucat cea mai mare parte dintre ele parazitează atat pe corpul unor animale domestice cat şi pe al omului.
Căpuşa (Ixodes ricinus), care parazitează pe caini, oi, bovine, etc., hrănindu-se cu sangele acestora.In afară de faptul că le anemiază considerabil, ea poate transmite la bovine un protozoar patogen, care urinare cu sange.
Alte căpuşe din genul Ixodes parazitează pe păsări şi chiar pe om, unele, putand să transmită encafalita, febra recurentă, tifos exantematic etc.
Sarcoptul-raiei (Sarcoptes scabiae) este o căpuşă care parazitează in pielea omului, unde işi sapă galeriile.
Alte de Sarcoptes produc raia la capre, oi, caini etc. Trebuie reţinut că toate formele de raie intalnite la animale pot trece şi la om.












ANTENATE
Clasa crustacee

Crustaceele sunt artropode acvaticecare au corpul acoperit cu un inveliş alcătuit din chitină impregnată cu carbonat de calciu, numită crustă, de unde şi numele clasei.
La cei mai mulţi capul este unit cu toracele, alcătuit din cefalotorace.Picioarele sunt formate din două ramuri bifurcate, iar la unele forme, primele perechi sunt prevăzute cu cleşti şi servesc la prinderea hranei.
La un cap au doi ochi compuşi, două perechi de antene şi un aparat bucal, alcătuit din mai multe piese chitinoase(mandibule, maxile, maxilipide) care au rolul de a făramiţa hrana.
Respiraţia se face prin branhii, care de obicei se află prinse la baza picioarelor. Inima este pentegonală, iar sangele este colorat in albasrtu, datorită prezenţei pigmeului respitaror, femocianina, intalnit şi la gasteropode.Excreţia se face prin nefridii modificate, care datorită structurii şi culorii lor au fost numite glande verzi.
In dezvoltarea lor crustaceele trec prin forma larvară,
numită nauplius.
Crustaceele se impart in două grupe: crustacee inferioare (entomostracee) şi crustacee superioare (malacostracee).
Crustaceele inferioare sunt de talie mică şi se găsesc in număr foarte mare atat in apele marine cat şi in cele dulci.
Se caracterizează prin aceea că numărul segmentelor corpului şi al picioarelor este variabil(10-100).
Dintre acestea cităm: dafnia sau puricele-de-apă, ciclopul, saculina(parazit pe crab), etc. Acestea constituie o verigă in lanţul alimentaţiei animalelor acvatice. Dafniile sunt folosite pentru peştii din acvarii.
2. Crustaceele superioare, spre deosebire de crustaceele inferioare, sunt de talie mare, iar numărul segmentelor corpului şi picioarelor este constant.
La unele forme, capul nu este unit cu toracele, iar corpul are aspect inelat. Aşa sunt: lătăuşul (Gammarus), care trăieşte pin apele dulcistătătoare sau prin paraie, şi molia-zidurilor (Oniscus), formă readaptată la mediul terestru, care-şi duce viaţa in locuri umede, unde nu pătrunde lumina(in pivniţe, pe sub lemne).
Altele au capul unit cu toracele(cefalotorace)şi un număr de cinci perechi de picioare. Din această categorie fac parte:
Racul de rau (Astacus fluviatilis), pe care il intalnim prin iazuri, bălţi şi ape curgătoare. De cefalotorace sunt prinse cele cinci perechi de picioare, primele trei perechi terminandu-se cu cate un cleşte; cel de la prima pereche este cel mai puternic. Abdomenul (coada) este alcătuit din segmente. Pe faţa ventrală a primelor şase segmente se află nişte apendice abdominale, iar ultimul segment (telsonul) este mai lăţit, nu are apendice şi foloseşte la inot. La femelă de apendicele abdominale sunt prinse ouăle, din care după fecundare ies pui asemănători cu părinţii. Ei răman prinşi aici un timp oarecare.
In timpul dezvoltării, racul năparleşte de mai multe ori. Avand crusta indepărtată poate să crească. Crusta se reface din nişte granule de calcar (gastrolite) care se găsesc in stomacul racului. Culoarea crustei, verde brună, se datorează prezenţei a doi pigmenţi: albastru şi roşu. Prin fierbere pigmentul albastru, mai puţin rezistent, se distruge, rămanand numai cel roşu, de unde rezultă culoarea racului fiert.
Racul merge pe substrat (fundul apei) cu ajutorul picioarelor. Atunci cand este atacat, el inoată inapoi mai repede, izbind apa cu inotătoarea codală (telesonul), prin indoirea bruscă a abdomenului.
Din aceeaşi categorie mai amintim:homarul, un crustaceu de culoare brună-albăstrie, care poate la o lungime de o jumătate de metru şi o greutate de 4-5 kg. Prima pereche de picioare prezintă cleşti foarte mari şi puternici.Il intalnim in Marea Neagră şi pe langă ţărmul Mării Nordului; langusta (Palinurus) ese de talie ceva mai mică decat homarul şi nu are cleşti mari. Culoarea sa este brună-violetă, pătată cu galben; trăieşte prin Marea Nordului şi Marea Mediterană .Carnea lor este comestibilă.
Pe langă ţărmul mărilor (foarte comun şi in Marea Neagră) se intalneşte adesea crabul, care are cafalotoracele bine dezvoltat şi sub care se găseşte abdomenul recurbat şi inchircit. Se hrăneşte cu cadavre, din care cauză esre considerat ca unul dintre ,,sanitarii” mării.
Un crustaceu superior, a cărui mod de viaţă prezintă un interes deosebit, este pagurul. El a fost amintit la celenteratele antozoare, unde se arată convieţuirea sa cu Adamsia palliata.


Clasa miriapode

Miriapodele sunt artropode ale căror corp este compus din segmente numeroase, asemănătoare cu ale viermilor inelaţi.Sunt forme antenate, iar de fiecare segment al atrnchiunui se află prinse cate una sau două perechi de picioare.Se cunosc specii care au 179 de perechii de picioare, de aici a provenit şi denumirea clasei:mirii-zece mii; pus,podos-picior.
Caracteristic in structura lor remarcăm: sistemul nervos este ganglionar scalariform, respiraţia traheală, aparatul circulator reprezentat printr-o inimă tubulară aşezată dorsal, formată din mai multe cămăruţe (ventriculite) succesive, vase sanguine deschise şi sistem lacunar, iar excreţia se face prin tuburi Malpihhi.
După natura hranei, miriapodele se impart in carnivore şi vegetariene.
Dintre miriapodele carnivore fac parte urechelniţa (Lithobius forficatus) şi scolopendra (Scolopendra morsitans), care trăiesc sub frunzişul căzut din păduri, pe sub muşchi, pietre, trunchiuri de copaci, etc., unde işi găsesc hrana alcătuită din insecte, rame, păianjeni, melci tineri, etc.Unele scolopendre din regiunile tropicale sunt veninoase, fiind periculoase chiar şi pentru om.
Dintre miriapodele vegetariene fac parte şarpele-orb (Iulus terrestris), care trăieşte prin frunzişul pădurilor, hrănindu-se cu plante in putrefacţie, ciuperci, etc. Alte miriapode vegetariene se hrănesc cu rădăcinile plantelor de cultură (graminee, sfeclă, castraviţi, etc.)
Este important de reţinut faptul că, dacă comparăm cele două categorii de miriapode- carnivore şi vegetariene- se poate observa cum modul de viaţă al acestora se reflectă atat in morfologia externă cat şi in comportarea lor.Astfel, miriapodele carnivore (urechelniţa, scolopendra), fiind obligate să-şi urmărească prda, au picioarele lungi şi puternice, putăndu-se deplasa cu repeziciune, iar corpul, care este turtit dorso-ventral, le permite, in caz de pericol, să se strecoare printre crăpături sau alte adăposturi.
Miriapodele vegetariene, nefiind obligate să urmărească şi să atace prada, au picioarele foarte scurte, ceea ce le face să se deplaseze incet, tirindu.se, iar atunci cand sunt in pericol, corpul lor cilindric se răsuceşte in spirală orizontală- şarpele-orb- sau se face ghem (Glomeris).

Clasa insecte

In această sunt cuprinse artropodele care au organizaţia cea mai evoluată. Reprezintă grupa de animale cu cel mai mare număr de specii; din cele 1 500 000 de specii de animale, aproape 1 000 000 aparţin insectelor.
Insectele sunt adaptete la cele mai variate condiţii de viaţă. Le intalnim in varf de munte sau in peşterile adanci, in desişurile pădurilor sau in campiile deschise, in tundră sau in deşert, in parauri, lacuri sau heleştee, in părul mamiferelor, in fulgii păsărulor, in locuinţe, in depozitele de alimente, printre cărţi, etc.
Corpul lor acoperit cu chitină (exoschelet) este segmentat şi alcătuit din trei regiuni caracteristice insectelor: cap, torace şi abdomen. Pe cap au o pereche de antene iar pe torace au trei perechi de picioare (hexapode) şi 2 sau 4 aripi, care reprezintă organele de locomoţie.
La gură se află şase piese chitinoase, care alcătuiesc aparatul bucal sau armătura bucală. Aceste piese sunt: buza superioară (labrum), buza inferioară (labium), două maxile şi două mandibule. In funcţie de modul de hrănire ele au suferit diferite adaptări (apucat şi rupt, inţepat şi supt, dizolvat şi supt).
Pe părţile laterale ale capului se găsesc doi ochi mari, compuşi din mai multe elemente vizuale numite omatidii, care au la exterior faţete hexagonale. In fiecare omatidie se formează imaginea separată a unei părţi din corpul de la care vine excitaţia vizuală, astfel că imaginea integrală a corpului de văzut este rezultatul imaginilor culese de toate omatidiile. O astfel de vedere poartă numele de vedere mozaic.
Şi celelalte organe de simţ sunt destul de bine dezvoltate. Astfel, simţul pipăitului, al gustului şi in special al mirosului sunt percepute de celule specializate in acest sens, care se găsesc pe antene şi pe anumite piese bucale.
Sistemul nervos este ganglionar scalariform şi aşezat ventral, ca şi la celelalte nevertebrate. Spre deosebire de ganglionii cerebroizi, subesofagieni şi totacici (3 perechi), ganglionii abdominali alcătuiesc de cele mai multe ori o masă nervoasă, de la care pornesc filete nervoase pentru diferite organe abdominale.
Tubul digestiv este adaptat pentru harană naturală vegetală sau animală. Ca anexa ale tubului dugestiv au numai galandele salivare; hepatopancreasul lipseşte.
Respiraţia este traheală.
Aparatul circulator este asemănător cu cel de la arahnide şi miriapode (inimă tubulară alcătuită din mai multe ventricule, vase sangulare deschise şi sistem lacunar).
Sangele este incolor, neavand rol in respiraţie, transportă numai substanţele hrănitoare şi pe cele de excreţie.
Excreţia se face prin tuburi Malpighi, formaţiuni intalnite şi la celelalte artropode, cu deosebirea că aici sunt in număr mai mare.
La insecte sunt sexe separate. Din ouă, care conţin foarte puţin vitelus nutritiv, ies larve care trec prin mai multe stadii de dezvoltare, năparlind in acest timp de mai multe ori. Astfel, la unele insecte, stadiile de dezvoltare sunt următoarele: ou, larvă şi apoi adult. Acest mod de dezvoltare poartă numele de metamorfoză incompletă. La altele se trece de la stadiul de larvă, la un stadiu imobil de nimfă sau pupă, şi apoi la forma de adult. Aceasta este o formă cu metamorfoză completă şi este o formă mai dezviltată decat matamorfoza incompletă.
Insectele au unele comportări care uneori uimesc, ca de exemplu amenajarea cuiburilor, hrănirea larvelor, strangerea de rezerve de hrană sau modul de comunicare intre furnici, care se face prin sunete produse prin frecarea antenelor, sau dansurile in zbor ale albinelor, semnalizand distanţa la care se găsesc anumite flori cu un anumit nectar şi polen. De multe ori acestea sunt atribuite unei ,,inteligenţe”. In realitate ele nu sunt altceva decat instincte, şi nicicum inteligenţa.
Toate aceste manifestări sunt innăscute, efectuarea lor făcandu-se ca ,,de la sine”, fără să aibă lor un proces de gandire care este propriu numai omului. Pentru a dovedi aceasta savantul francez Fabre, in urma multor observaţii făcute asupra vieţii insectelor, a descris modul cum o vespe, care işi face rezerve de hrană pentru larve intr-o galerie săpată de ea sub pămant, execută in timpul procurării hranei de rezervă mişcări inutile, care ar putea fi eliminate, dacă insecta ar gandi. Astfel, inainte de a introduce prada in galerie, viespea obişnuieşte să intre singură in aceasta, ca şi cum aceasta ar face un control pentru a se asigura că nu există acolo ascuns un duşman al său, şi numai după aceasta duce prada inăuntru. Fabre surprinzand o astfel de viespe care tocmai aducea o lăcustă, a lăsat-o să intre in galerie şi după aceea a luat lăcusta, lăsată de viespe la intrarea in galerie şi a pus-o la o mică distanţă de aceasta. Ieşind, viespea a găsit cu destulă uşurinţă prada şi a readus-o la gura galeriei, apoi a intrat din nou singură in galerie. Fabre a făcut operaţia aceasta de 40 de ori, iar viespea a repetat intregul ceremonial tot de atatea ori. Iată un fapt care ne dovedeşte că acţiunile insectelor nu sunt gandite, ci innăscute, automate, pornesc din ceea ce numim instinct.


Insecte cu metamorfoza incompletă
Ordinul ortoptere


Acest ordin cuprinde insecte care au două perechi de aripi neegale; prima pereche este pergamentoasă şi aşezată in lungul corpului, de unde şi denumirea de ortoptere (orthos- drept; pteron- aripă), iar a doua pereche de aripi este membranoasă şi impăturită in formă de evantai sub prima pereche.
Aparatul bucal este specializat pentru apucat, rupt şi sfăramat (aparat bucal masticator). Unele cum sunt lăcustele şi greierii au ultima pereche de picioare adaptată pentru a sări; la altele, ca la coropişniţă prima pereche de picioare este adaptată pentru săpat.
Inmulţirea lor se face cu matamorfoză incompletă (ou –larvă –adult).
Alte insecte inrudite cu ortopterele sunt: gandacul negru de bucătărie (Blatta orientalis), gandacul cfeniu de bucătărie (Blatta germanica), termitele, care in regiunile calde işi construiesc muşuroaie solide şi inalte de caţiva metri, etc.


Ordinul hemiptere

Ordinul hemiptere cuprine insectele care au prima pereche de aripi jumătate chitinoase (elitre) şi jumătate membranoase, de unde şi denumirea ordinului de hemiptere (hemi –jumătate; ptera-pteron= aripă).
Inmulţirea se face cu metamorfoză incompletă.
Din ordinul acesta face parte ploşniţa cerealelor (Eurigaster), insectă foarte dăunătoare agriculturii.
Alte hemiptere sunt lipsite complet de aripi (aptere) ca ploşniţa obişnuită (Cimex lactuarius), păduchele de corp (Pediculus vestimenti), păduchele de cap (Pediculus capitis).
Aparatul bucal ale acestor insecte este adaptat pentru inţepet şi supt.
Toate hemipterele sunt dăunătoare economiei şi sănătăţii omului, unele sug sucuri din plante, iar altele sunt hemetofage, sugand sange de la oameni şi putand transmite totodată şi boli grave.


Ordinul odonate

In acest ordin sunt cuprinse insectele cunoscute sub denumirea de libelule. Ele trăiesc langă apele dulci. Dezvoltarea lor se face in apă, sunt deci insecte amfibii, trăind şi pe uscat şi in apă. Metamorfoza este incompletă.
Corpul libelulelor este, in general, lung şi zvelt, prezentand culori strălucitoare cu reflexe metalice albăsrtui, verzui , galbene, etc.
Aripile sunt membranoase şi transparente, fiind străbătute de numeroase nervuri fine; au aspect sticlos, sunt neegale şi indreptate lateral. Odonatele fac parte din categoria insecte carnivore, hrănindu-se cu alte insecte (larve sau adulţi); larvele lor se dezvoltă in apă şi se hrănesc cu larvele altor insecte acvatice. Adulţii prind insecte din zbor.


Insecte cu metamorfoza completă
Ordinul coleoptere

Insectele din acest ordin au prima pereche de aripi scorţoasă, iar a doua pereche de aripi este membranoasă şi serveşte la zbor. In repaus aripile membranoase stau impăturite sub cele scorţoase, care au rolul să le protejeze, iar in timpul zborului să menţină echilibrul corpului.
Aparatul bucal este specializat pentru apucat, rupt şi sfăramat, deci este un aparat bucal de tip masticator.
Inmulţirea se face cu metamorfoză completă (ou – larvă –pupă –adult).
După natura hranei, coleopterele se pot grupa in coleoptere vegetariene şi coleoptere carnivore.
Coleopterele vegetariene: se hrănesc cu rădăcinile, frunzele sau tulpinile plantelor de cultură, din eceastă cauză ele fiind dăunătoare omului.
Cărăbuşul de mai (Melolontha melolontha) este cel mai frecvent şi mai cunoscut dintre coleoptere. Elitrele sunt de culoare castanie, iar dimensiunile corpului de 2 –2,50 cm lungime. Adultul se hrăneşte cu frunzele arborilor, iar larva, cunoscută sub numele de viermele alb, trăieşte in sol 3 –4 ani, timp in care se hrăneşte cu rădăcinile plantelor. Este unul dintre cei mai importanţi dăunători ai agriculturii.
Cărăbuşul cerealelor trăieşe prin lanurile de grau şi secară. Adultul atacă boabele din spic, cand acestea sunt crude, iar larva se hrănelte, ca şi cea a cărăbuşului de mai, timp de 3 ani cu rădăcinile plantelor.
Gărgăriţa sfeclei are culoarea brună cenuşie şi o talie destul de mare (12 –16 mm). In lungul fiecărei elitre are cate o dungă neagră. Capul are o prelungire, ca un fel de cioc. Adultul se hrăneşte cu frunzele de spanac, lobodă, etc., iar larvele cu rădăcina sfeclei, producand mari pagube.
Gărgăriţa mazării este un coleopter de talie mică (4-5 mm) de culoare neagră, cu un puf cenuşiu roşcat. Femela depune ouăle in floarea de mazăre. Larvele rod tanăra păstaie şi pătrund in boabe. Aici cresc odată cu ele şi se hrănesc din conţinutul lor.
Puricele de varză este de asmenea de talie mică, avand dungi galbene pe elitrele de culoare neagră. Distruge frunzele de varză.
Gandacul de Colorado este unul dintre cei mai importanţi dăunători ai agriculturii. Are talia de aproximativ 10 mm şi se recunoaşte uşor: după cele 10 dungi negre, in lungul elitrelor care sunt de culoare galbenă. Atat adultul cat şi larva, care are culoare roşie distrug frunzele culturilor de cartofi, aducand mari pagube. De asemenea atacă şi frunzele de pătlăgele, roşii, vinete, etc., plante care fac parte din aceeaşi familie cu cartoful (solanacee). Gandacul de Colorado este cu atat mai dăunător cu cat dă maştere la mai multe generaţii pe an.
Craiul tipograf este intalnit in pădurile de conifere. Este un coleopter mic (4-6 mm). Femela işi depune ouăle sub scoarţa de pe trunchiurile molizilor şi brazilor. Larvele se hrănesc cu ţesutul liberian, săpand galerii de o parte şi de alta a unui şanţ central, dand aspectul unei gravuri.Prin distrugerea acestor ţesutri, arborele se usucă.
Rădaşca (Lucanus cervus) are culoare castanie-inchis şi este cel mai mare colopter de la noi. Masculul se deosebeşte de femelă prin mandibulele sale foarte mari şi ramificateca şi coarnele de cerb. Trăieşte mai ales prin pădurile de stejar, iar larva sa işi sapă galerii in lemnul de stejar.
Nasicornul este un gandac de talie mare. Culoarea corpului este cafenie-inchis. Masculul se deosebeşte de femelă, avand pe corp un corn, de unde şi numele de nasicorn. Trăieşte prin pădur; larvele sale atacă lemnul tulpinelor arborilor.
Croitorul se caracterizează prin antene noduroase şi foarte lungi, ajungand uneori la 6-7 cm. Trăieşte prin păduri; larvele sale săpandu-şi galerii in trunchiurile şi ramurile arborilor.
Coleoptere carnivore: se hrănesc cu alte insecte, cu adulţii şi larvele acestora, cu cadavre de diferite animale etc. Datorită acestui mod de hrănire, coleopterele carnivore sunt folositoare omului.
Dintre acestea cităm:
Calosoma trăieşte prin păduri şi grădini. Este un coleopter verde-auriu, cu şanţuri longitudonale pe elitre. Aripile membrenoase sunt scurte, nedezvoltate. Aceasta ne arată că el nu poate zbura, este in schimb un bun alergător, avand picioarele lungi. Se hrăneşte in special cu omizi, fiind un ajutor al omului in lupta sa impotriva insectelor dăunătoare.
Carabul trăieşte prin aceleaşi locuri ca şi calosoma. Are culoarea aurie sau roşie-bronzantă. Il recunoaştem uşor după o gatuitură la nivelul toracelului. Elitrele acoperă aripile membranoase, care sunt reduse la nişte solzi. Este, ca şi calosoma, un bun alergător. Se hrăneştecu viermi, larve de insecte şi cu limacşi.
Buburuza (Coccinela septempunctata) este un coleopter mic, cu elitrele bombate, de culoare roşie şi cu puncte negre. Atat adultul cat şi larva se hrănesc cu purici-de-plante (aphide).
Buhaiul-de-baltă trăieşte in apă alături de cărăbuşul-de-apă (Ditiscus marginalis). Sunt nişte coleoptere mari, de culoare neagră-măslinie. Ditiscul se deosebeşte de buhai prin aceea că are o dungă gălbuie pe marginea elitrelor. Ultima pereche de picioare este lăţită, adaptată pentru inot. Se hrănesc cu melci, cu mormoloci de broaşte, dar şi cu puiet de peşte.


Ordinul iepidoptere

In acest ordin sunt cuprinse insectele cunoscute sub denumirea de fluturi. Spre deosebire de celelalte insecte, aripile fluturilor sunt mari şi acoperite cu nişte solzi foarte fini, de unde şi numele ordinului (lepis-solz). Aparatul bucal este adaptat pentru supt, formand o trompă care poate să pătrundă prin desfăşurare in cupa florilor, de unde suge nectarul. Larvele, cunoscute sub numele de omizi, sunt dăunătoare, intrucat se hrănesc cu frunzele diferitelor plante.
Inmulţirea se face cu metamorfoză completă: ou-larvă (omidă)-pupă, (crisalidă)-adult.
După timpul cand işi duc viaţa activă, fluturii se impart in:
Fluturi diurni, care se caracterizează prin forma măciucată a antenelor şi poziţia verticală a aripilor, atunci cand fluturele se află in repaus. Dintre aceştia cităm:
Albiniţa sau fluturele-de-varză (Pieris brassicae), adesea intalnit prin grădinile de zarzavat. Aripile sunt de culoare albă, cu cateva puncte negre, prima pereche avand şi la varfuri cate o pată neagră. Adultul se hrăneşte cu nectarul florilor, pe care il ia cu ajutorul trompei, iar omizile (larvele), care au culoarea verde, asemănătoare frunzelor de varză, din care cauză se observă greu, se hrănesc cu frunzele de varză, aducand mari pagube.
Nălbarul (Aporia crataegi) este cel mai obişnuit fluture din livezile şi pădurile noastrede foioase. Are aripi mari, de culoare albă, cu nervuri negre. Omizile (larvele) sale fac ravagii in pădurile de foioase şi in livezile de pomi roditori neingrijite. Toamna, femelele depun ouăle pe frunze, pe care le infăşoară intr-o reţea fină ca de mătase şi apoi le leagă pe ramuri, astfel că, după uscarea lor, răman suspendate de acestea şi in timpul iernii (cuiburi de omizi). Primăvara, din ouă ies omizile, care atacă mugurii şi primele frunze. Este unul dintre cei mai importanşi dăunutori ai pomilor.
Coada-randunicii (Papilio machaon) este un fluture frumos, cu aripile mari de culoare galbenă şi brăzdate de nervuri negre. Adoua pereche de aripi are caracteristic două prelungiri ca o coadă de randunică, de unde şi numele acestui fluture.
Dintre fluturii de zi mai putem aminti: fluturele-roşu (Venessa yo), cu pete albe şi negre, lămaiţa (galben).
Fluturi crepusculari ies după hrană in zorii zilei şi in amurg. Se caracterizează prin aspectul fusiform sau in trei muchii ai antenelor şi poziţia orizontală in repaus a aripilor.
Fluturele-cap-de-mort (Acherontia atropos) măsoară cu aripile intinse aproximativ 15 cm. Corpul este păros, iar pe partea dorsală a toracelui are un desen asemănător unui craniu, de unde numele fluturelui. Trompa este scurtă, pentru că nu se hrăneşte cu nectarul florilor, ci cu sucuri de plante şi miere, fiind considerat ca un duşman al stupurilor de albine. Omida sa trăieşte in pămant şi atacă tuberculele de cartofi.
Răchitarul (Cossus cossus) este intalnit prin zăvoaie, unde sunt adevărate păduri de sălcii. Prima pereche de aripi, care o acoperă pe cea de-a doua, prezintă pe faţa superioară nişte desene asemănătoare cu coaja sălciilor, ceea ce il face să nu fie văzut de duşmani. Omizile sale se hrănesc cu frunzele de răchită, de unde şi numele pe care l-a obţinut fluturele.
Fluturii nocturni, care se recunosc după forma penată a antenelor, iar poziţia aripilor- in repaus- este in formă de cort. Unii dintre aceştia sunt:
Buha-semănăturilor (Agrotis segetum) este un fluture de talie mijlocie. Aripile sunt de culoare brună-cenuşie. Omizile (larvele) sale atacă tulpinile şi frunzele tinere de grau.
Molia –mărului (Carpocapsa pomonella) este un fluturaş cu aripile cenuşii-cafenii, cu pete şi cu marginile franjurate, de culoare mai deschisă. Omida sa se dezvoltă in interiorul merelor şi al perelor, consumandu-le seminţele.
Molia-de-haine (Tyneola) are o talie de 12 mm. Prima pereche de aripi este cafenie, fără pete, iar a doua pereche este cenuşie-gălbuie. Zboară numai masculii; femelele stau ascunse prin dulapurile cu haine, unde işi depun ouăle. Larvele trăiesc 10 lunişi an tot acest timp rod stofele de lană, blănurile, mătasea, etc.
Molia-de-făină (Ephestia) este un fluture de talie mijlocie (20-25 mm), de culoare cenuşiu-plumburie, cu aripile franjurate şi cu pete albe, puncte negre şi linii frante.Omida lui este gălbuie-albicioasă şi cu capul cafeniu.Se intalneşte prin magaziile unde se depozirează făină sau cereale.
Omizile acestui fluture, in afară de făină, seminţe de cereale, mai consumă cereale şi seminţe de leguminoase, fructe uscate, faguri de ceară, etc.
Ochi-de-păun-de-noapte (Saturnia) este cel mai mare fluture de la noi. Are corpul păros, iar pe aripile colorate in brun-gălbui sunt patru pete rotunde, cu diferite culori, aşezate concentric, asemănătoare cu desenele de pe penele păunului, de unde şi numele ce se dă acestui fluture.Omida este păroasă şi de dimensiuni mari. Culoarea sa este verde, iar pe inele se află nişte ridicături de culoare albastră, asemănătoare unor mărgeluşe.
Fluturele -de -mătase (Bombix mori) este singurul fluture folositor. A fost adus din Asia pentru gogoşile sale care acoperă pupu şi din care se scoate mătasea. Este un fluture greoi, de culoare albă-gălbuie, cu aripile mai scurte decat corpul. Nu zboară şi nici nu se deplesează decat pe distanţe foarte mici. Trăieşte numai cateva zile, in care timp are loc imperecherea. In această perioadă nu se hrăneşte. Din ouăle depuse de femelă ies larvele (omizle), cunoscute sub numele de viermi-de-mătase. Ele se hrănesc cu frunze de dud, stejar sau mesteacăn (depinde de specie), pe care i le pune la dispoziţie omul. După 5-6 săptămani, larvale se transformă in pupă (crisalidă). Inainte de aceasta, ele işi infăşoară corpul cu un fir de mătase produs de nişte glande, numite glande sericigene, formand o ,,gogoaşă” sau cocon. Aici, larvase transformă in pupă, di care işi va lua naştere fluturele. Inainte ca fluturii să iasă din gogoşi, de pe acestea se trag firele de mătase, care apoi sunt ţesute, obţinandu-se mătasea folosită atat de mult in industrie. Creşterea viermilor-de-mătase, se numeşte sericicultură. Această ocupaţie, avănd importanţă economică, este incurajată de stat.
Ordinul himenoptere

Caracteristica insectelor himenoptere constă in faptul că ambele perechi de aripi sunt membranoase, transparente şi foarte fine, de aici şi denumirea ordinului: himenos –membrană subţire.
Aparatul bucal este adaptat pentru rupt şi lins.
Himenopterele sunt, in general, legate de o climă caldă şi uscată. In regiunile temperate, unele forme işi fac rezerve de hrană, şi astfel rezistă in timpul anotimpului rece.
Ele fac parte din categoria insectelor care au organizaţia cea mai evoluată şi sunt totodată cele mai bune zburătoare.
Din ordinul himenopterelor face parte şi albina, care are o importanţă deosebită in viaţa omului, atat ca insecte polenizatoare, cat şi ca producătoare de miere şi ceară. Mierea este produsă intr-o porţiune a tubului digestiv (guşă), din amestecul nectarului cu salivă. Parcurgerea distanţelor mari in vederea colectării hranei se reflectă intr-o mare dezvoltare a aparatului respirator care formează adevăraţi saci cu aer. Pe langă cei doi ochi mari compuşi de pe părţile laterale ale capului, mai au pe frunte trei ochi simpli (oceli). Antenele şi palpii bucali au rol tactil, olfactiv şi gustativ.


Ordinul diptere

Insectele cuprinse ăn acest ordin au numai două aripi (dis –două), celelalte două fiind atrofiate.
La unele diptere aparatul bucal este specializatpentru dizolvat şi supt (musca de casă), iar altele pentru inţepat şi supt (tăunul, ţanţarul). La muşte dezvoltarea larvelor se face in gunoaie, pe cadavre, iar la ţanţari in apele stătătoare. Toate dipterele sunt dăunătoare omului şi animalelor, ele fiind transmiţătorii multor boli.



Arta camuflajului la insecte

Existenţa insectelor este un joc continuu intre viaţă şi moarte, cand aproape la fiecare moment prada şi prădătorul se găsesc faţă in faţă. Cele peste 650 000 constituie, de pildă, un element gastronomic foarte căutat in lumea păsărilor. Printre diferitele arme de apărare folosite de insecte in lupta lor pentru supravieţuire este tehnica de a se face invizibile, adică de a se confunda cu lumea vegetală inconjurătoare. Adăpostindu-se printre frunzele moarte, uscate sau verzi, prin vegetaţia putredă, unele insecte iau forma şi culoarea frunzelor respective, imitand pană şi nervurile cele mai fine care le brăzdează. Entomologii au numit acest mod dea se adapta culorilor din mediu, coloraţie de disimulare sau criptică; ea poate fi activă sau schimbătoare atunci cand insecta işi modifică nuanţa corpului in funcţie de mediul in care se găseşte, sau dimpotrivă, poate fi pasivă, atunci cand ea are un caracter stabil şi ereditar.
Entomologii au stabilit de altfel, mai multe tipuri de coloraţii, şi anume:
Coloraţia defesivă (procriptică),cea mai răspandită,
Ce constă in imprumutarea temporară de către insectă a culorii mediului inconjurător in care trăieşte in mod obişnuit. Fluturele Gonepterix-rhamni imită la perfecţie cu ajutorul aripilor sale o frunză proaspătă cu toate nervurile ei, in timp ce Poligonia- album are un aspect de frunză moartă, mototlită şi sfăramată.
Coloraţia defensivă specială: cand travestirea nu se limitează numai la culoarea propriu-zisă a aripilor, ea extinzandu-se şi asupra formei şi aspectului general, insecta imitand la perfecţie o frunză, o scoarţă de copac, etc.
Coloraţia ofensivă (anticriptică): uneori camuflajul nu constituie numai un mijoc de apărare, ci poate fi utilizat şi ca o formă de atac.
Coloraţia ofensivă specială reprezintă tipul de camuflaj in care insecta adoptă nu numai culoarea, dar şi forma mediului in care se ascunde. Călugăriţa (Mantis- religiosa), de exemplu, atrage albinele imitand florile pe care acestea le caută de preferinţă.
Coloraţia activă este relativ rar intalnită, ea fiind practicată de o singură familie de păianjeni (Thonise) care atunci cand stau la pandă, imprumută in mod progresiv culoarea florilor respective.
Sunt insă unele insecte care in loc să se confunde cu mediul din care fac parte, se impodobesc cu un număr impresionant de culori violente şi iau atitudini provocatoare, care inspăimantă pur şi simplu pe cei care ar indrăzni să le atace. Aşa este lăcusta americană Zonocerus –variegatus care are faţa, pieptul şi picioarele colorate cu negru, roşu, galben, verde –ca o mască de trib indian- şi care nu poate să treacă neobservată. Ea işi previne astfel duşmanii.
Aceste coloraţii de avertisment sunt de trei categorii:
Coloraţia aposematică, intalnită mai ales la o specie de fluturi cu o culoare simplă, omogenă, dar bătătoare la ochi, şi care sunt in acelaşi timp otrăvitori. Astfel omida fluturelui Danais se hrăneşte cu sucul unei plante otrăvitoare, transmiţand această toxină şi imprudentei păsări care va risca să-l inghită. Alţi fluturi se imită intre ei: Eronia- valeria imită culoarea fluturelui Danais, care nu este mancat.
Coloraţia sinaposematică, cunoscută şi sub denumirea de ,,mimetism mullerian”, după numele entomologului E. Muller. Trei familii de fluturi, toate necomestibile, in loc să aibă fiecare din ele propria lor coloraţie de avertisment, ele au culori perfect asemănătoare, ca un fel de siguranţă mutuală contra păsărilor prădătoare. O pasăre care atacă un astfel de fluture necomestibil, va sti pe viitor să se ferească şi de celelalte familii asemănătoare.
Coloraţia pseudoaposematică, sau ,,mimetism batesian”, a fost studiată de H.W. Bates. Insecta lipsită de un mijloc de apărare propriu, preia infăţişarea unei alte insecte periculoase, pe care păsările o cunosc bine, şi faţă de care au o repulsie evidentă.





Specia de păianjen cu cea mai puternică otravă, păianjenul călător brazilian, trăieşte in apropierea omului, intră in locuinţe şi se ascunde in imbrăcăminte şi incălţăminte. Dacă este deranjat introduce otravă in victimă prin mai multe muşcături consecutive. Muşcătura sa poate fi mortală pentru oameni, dar există antidoturi eficiente impotriva veninului acestui păianjen.

In Insulele Filipine luptele intre păianjeni este o adevărată distracţie. Oamenii prind femele de păianjen de banană, le hrănesc cu libelule, fapt ce se spune că le conferă o putere mai mare şi ii fac mai feroce. Arma acestui păianjen este firul. Caştigător este cel care işi imobilizează adversarul cu firul său lipicios.

Crevetele- pistol care trăieşte in recifurile de corali din marea caraibelor, are un mod deosebit de a-şi captura hrana: el produce o detunătură puternică, plesnindu-şi cleştii, iar valul de şoc astfel creat, imobilizează victima in timp ce crevetele se năpusteşte asupra sa.

Depunerile de scoici pe fundul unui vas, din timpul unui singur an, poate să-i modifice atat de mult direcţia de navigare, incat să-i producă o creştere a consumului de combustibil de pană la 40 %. Pentru a preveni acest fapt, proprietarii de nave aplică o vopsea specială ce impiedică depunerea scoicilor. Metoda aceasta este puternic combătută de multe grupări ecologiste.

Se cunosc aproximativ 39000 de specii de crustacee, ce sunt grupate in 10 clase.

Păianjenul Argyoneta aquatica ,deşi este fiinţă terestră, reuşeşte să stea in apă ore intregi, datorită unui săculeţ, pe care il confecţionează din firele sale, in care işi strange aerul.

Albina lucrătoare poate zbura pe o distanţă de 4-5 km, cu o viteză de 30 km pe oră.

Un gram de venin este recoltat de la 10000 de albine.
Albina bate din aripi de 440 ori pe secundă.

O pereche de muşte poate da naştere intr-o vară la peste 100 milioane de urmaşi.
avatar
MeG@DaN
Administrator
Administrator

Mesaje : 465
Data de inscriere : 17/12/2010
Localizare : Acasa

http://godlike.forumclan.com

Back to top Go down

View previous topic View next topic Back to top


 
Permissions in this forum:
You cannot reply to topics in this forum