GoDLike Comunity
Log in

I forgot my password

Checkpagerank.net
Who is online?
In total there is 1 user online :: 0 Registered, 0 Hidden and 1 Guest

None

Most users ever online was 14 on Sun Feb 05, 2017 3:16 am
Statistics
We have 1651 registered users
The newest registered user is lesn1k

Our users have posted a total of 558 messages in 467 subjects

Referat Detinatorii Premiilor Nobel 1981 - 1990

View previous topic View next topic Go down

Referat Detinatorii Premiilor Nobel 1981 - 1990

Post by MeG@DaN on Sun Mar 06, 2011 5:40 pm

Nicolaas BLOEMBERGEN


(n. 1920)


Fizician
american de origine olandezв, laureat al premiului Nobel оn 1981, оmpreunв cu
A.L. Schawlow єi K.M. Siegbahn






S-a nгscut la 11 martie 1920 оn Dordrecht, Olanda.


Ajuns, оri S.U.A., profesor de fizicг aplicatг la Universitatea Harvard,
devine cunoscut pentru cercetгrile sale privind pompajul оn maseri, rezonanюa
magneticг nuclearг, rezonanюa feromagneticг. Premiul Nobel pentru fizicг i s-a
atribuit оn 1981 оn special pentru lucrгrile sale teoretice єi experimentale оn
domeniul opticii neliniare.


Optica
neliniarг este un domeniu nou, care se ocupг cu studiul propagгrii luminii оn
medii al cгror indice de refracюie nu este con-stant, ci depinde de
intensitatea fasciculului de luminг ca urmare a interactiunii dintre undele de
luminг єi electronii optici ai mediului. Aceastг influenюг se datoreazг
oscilaюiilor componentei electrice a cвmpului electromagnetic єi, cum
intensitatea luminii este proporюionalг cu pгtratul amplitudinii vectorului
cвmp electric (I -~ E2), expresia indicelui de
refracюie se poate scrie sub forma:


n=n0 +c~E2+...


unde o este un coeficient de
proporюionalitate a cгrui valoare este micг. Dacг lumina are o intensitate
micг, o E2 este neglijabil єi indicele de refracюie n no
se poate considera constant (cazul opticii liniare).


Dacг se
utilizeazг un fascicul laser de putere, inf1uenюa sa asupra indicelui de
refracюie devine sesizabilг єi intrгm deja оn domeniul opticii neliniare (n este
variabil). Cercetгrile experimentale оn acest domeniu au оnceput abia dupг
apariюia laserelor de putere.


Contribuюia
profesorului N. Bloembergen la dezvoltarea opticii neliniare constг оn studii
referitoare la teoria polarizгrii neliniare, lucrгri teoretice єi experimentale
privind fenomenele ondulatorii la graniюa mediilor neliniare, studiul
inf1uenюei radiaюiei laser asupra generгrii armonicelor optice єi a difuziei
combinate forюate єi altele.





Arthur Leonard SCHAWLOW


(n. 1921)


Fizician
american, laureat al premiului Nobel оn 1981, оmpreunг cu N. Bloembergen єi K.
M. Siegbahn






S-a nгscut la Mount Vernon, statul New York, оn 5 mai 1921.


A lucrat la laboratoarele Bell Telephone (1951-1961), apoi, оn


1961, a
devenit profesor de fizicг la Universitatea Stanford din California, unde
ulterior a fost numit єi director al Departamentului de fizicг. A lucrat оn
diverse domenii: spectroscopie opticг , microunde, electronicг cuanticг
(lasere) єi supraconductibilitate.


Impreunг cu cumnatul sгu, C.H. Townes (laureat Nobel pentru fizicг оn 1964)
a fost unul dintre inventatorii laserului.


Premiul Nobel pentru fizicг i-a fost acordat pentru lucrгrile sale оn
domeniul spectroscopiei cu lasere, recompensвnd astfel activitatea sa оn
domeniul construcюiei єi aplicaюiilor laserelor.

















Kai M. SIEGBAHN


(n. 1918)





Fizician
suedez, laureat al premiului Nobel оn 1 981, оmpreunг cu N. Bloembergen єi A.L.
Schawlow






S-a nгscut la Lund, Suedia, оn 20 aprilie 1918, fiind fiul profesorului
Karl Manne Siegbahn, laureat al premiului Nobel pentru fizicг оn 1924.


Djn 1951 a fost profesor la Єcoala regalг de tehnologie din Stockholm
(Institutul politehnic) apoi la Universitatea Uppsala (1954), unde a predat
fizica atomicг єi molecularг єi a pus la punct aparatul ESCA (Electron
Spectroscopy for Chemical Analy-sis), care perinite analiza finг a suprafeюei
unui material cu ajutorul radiaюiilor X.


Premiul Nobel pentru fizicг i-a fost atribuit pentru succesele sale оn
domeniul spectroscopiei electronice. Spectroscopia electronicг se ocupг cu
analiza ‚iilor f3 emise оn urma unor procese nucleare (dezintegrare f3 etc.)
єi formate din electroni rapizi, precum єi a radiaюiilor 3 formate din
electronii scoєi din norul electronic al atomului.


Experimental s-a constatat cг existг un spectru f3 continuu peste care se
suprapune un spectru 3 discontinuu (de linii). Generarea spectrului de linii se
explicг prin interacюiunea nucleului radioactiv cu norul electronic al
atomului. Mai exact, оn urma dezintegrгrii, nucleul — rгmas оn stare excitatг —
trece pe un nivel energetic inferior, fie prin emisia unui foton ‘y care preia
diferenюa de energie, fie prin emisia unui electron de conversie din norul
electronic al atomului. Mгsurarea intensitгюii liniilor f3 permite calcularea
energiilor corespunzгtoare tranziюiilor nucleare єi obюinerea unor informaюii
foarte importante privind procesele nucleare. Spectroscopia f3 permite
cunoaєterea mai profundг a proprietгюilor nucleului atomic. K.M. Siegbahn are
meritul de a fi realizat єi perfecюionat spectrometrele 3 utilizate astгzi оn
laboratoarele de cercetгri nucleare din оntreaga lume.





Kenneth G. WILSON


(n.
1936)





Fizician
teoretician american, laureat al premiului Nobel pentru fizicг оn anul



1982.


S-a nгscut la Waltham (Massachusetts, S.U.A.) оn 8 iunie 1936, fiind fiul
unui chimist celebru, colaborator al lui L. C. Pauling (laureat al premiului
Nobel pentru chimie оn 1954 єi al premiului Nobel pentru pace оn 1962).


A studiat la Universitatea Harvard єi s-a specializat оn fizica
particulelor elementare la Institutul de tehnologie din California (Caltech),
unde єi-a susюinut teza de doctorat la care a lucrat sub оndrumarea
cunoscutului fizician teoretician Murray Gell-Mann (creatorul teoriei
quarkurilor — premiul Nobel pentru fizicг оn 1969).


Dupг obюinerea doctoratului a lucrat la Centrul internaюional pentru
cercetгri nucleare (CERN) de la Geneva, Elveюia.


Оn 1963, cвnd se afla deja la Geneva, a elaborat o lucrare — bazatг pe
analiza dimensio-nalг — оn care a оncercat sг explice interacюiunile la micг
distanюг оn cвmpurile cuantice, dar єi-a dat seama cг soluюia propusг de el nu
este mulюumitoare.


In 1971, dupг оntoarcerea оn S.U.A., la Universitatea Cornell, K. Wilson
are ideea de a aplica o metodг utilizatг оn fizica cuanticг, numitг metoda
grupului de renormalizare, la studierea stгrilor critice єi a transformгrilor
de fazг care le оnsoюesc. O asemenea stare criticг apare оn cursul
transformгrii de fazг lichid-vapori, cвnd temperatura amestecului (sistemul
lichid + vapori) atinge o valoare numitг temperaturг criticг, deasupra cгreia
substanюa poate exista numai оn fazг gazoasг. Stгrii critice оi corespunde, pe
izotermele lui Andrews, un punct critic caracterizat printr-o presiune criticг,
o temperaturг criticг єi un volum critic.


Asemenea stгri critice se оntвlnesc єi оn alte situaюii: оn tranziюia de la
ordine la dezordine оn aliaje, оn trecerea de la starea magneticг ordonatг
(feromagnetism) la starea magneticг dezordonatг (paramagnetism) la atingerea
temperaturii numite punct Curie, оn trecerea unui fluid din starea normalг оn
starea de supraf1uiditate (punctul 2~.) etc.


K. Wilson a reuєit sг creeze o teorie unitarг care include rezultatele
anterioare obюinute de Heisenberg, Landau єi alюii єi care descrie comportarea
tuturor acestor sisteme diferite aflate оn stare criticг. E1 a calculat
parametrii specifici ai acestor stгri, ajungвnd la rezultate оn concordanюг cu
cele obюinute pe cale experimentalг. De asemenea, pe baza aceleiaєi teorii, el
a reuєit sг explice efectul Kondo (anomalia variaюiei rezistivitгюii datoritг
impuritгюilor magnetice).


Pentru teoria sa privind fenomenele critice, Kenneth G. Wilson a primit
premiul Nobel pentru fizicг оn 1982.








Subrahmanyan CHANDRASEKHAR


(1910-1995)





Astrofizician
american de origine indianг, laureat al premiului Nobel pentrufizicг оn 1983,
оmpreunг cu WA. Fowler



S-a nгscut 1a 19 octombrie 1910 la Lahore, India.


A fost profesor Ia Universitatea din Chicago, S.U.A.


Iniюial specialist оn hidrodinamicг єi termodinamicг, el a aplicat metodele
utilizate оn aceste domenii la studiul comportгrii materiei stelare єi a
turbulenюelor care оnsoюesc miєcarea acesteia. Este cunoscut єi pentru alte
lucrгri de astronomie teoreticг: studiul polarizгrii luminii


planetelor,
teoria cosinogonicг єi mai cu seamг, cercetгrile privind radiaюia stelarг. E1 a
stabilit existenюa unei mase stelare limitг de aproximativ 1,4 ori masa
Soarelui — nurnitг astгzi „masa Chandrasekhar” — оn funcюie de care se produce
evoluюia ulterioarг a unei stele ajunse оn faza de gigantг roєie. Tot el a dat
o explicaюie a formгrii aєa-numitelor „gгuri negre” din Univers.


A decedat la Chicago, S.U.A., оn 21 august 1995, avвnd vвrsta de 85 de ani.





William Alfred FOWLER


(1911- 1995)





Astrofizician
american, laureat al premiului Nobel pentrufizicг оn 1983, оmpreunг cu fizicianul
de origine indianг S. Chandrasekhar






S-a nгscut la 9 august 1911 оn Pittsburgh, S.U.A.


Dupг urcarea diferitelor trepte ale ierarhiei universitare, devine profesor
la Institutul de tehnologie din California. Deєi specializat оn fizica
nuclearг, el se orienteazг, la оnceputul anilor ‘50, spre astrofizicг, оn
dezvoltarea cгreia a avut o contribuюie majorг оn problema nucleosintezei
stelare.


A decedat оn 14 martie 1995 la Pasadena (California, S.U.A.).


Contribuюiile lui W Fowler єi S. Chandrasekhar la dezvoltarea astrofizicii
stelare, pentru care cei doi savanюi au primit premiul Nobel pentru fizicг оn
1983, se referг la elaborarea unei teorii coerente care explicг оntr-un mod
plauzibil naєterea єi evoluюia stelelor.


W Fowler, оn colaborare cu E Hoyle, a analizat din punct de vedere teoretic
procesele fizice care au loc оn nuc1eul stelelor, iar Chandrasekhar a elaborat
teoria cosmogonicг privind evoluюia acestora. Conform teoriei lor, o stea se
formeazг din nori de materie interstelarг оn urma unui proces de contracюie
(condensare) datorat forюelor gravitaюionale care acюioneazг оnjurul unui
nucleu dens, existent anterior. Ca urmasre a creєterii temperaturii la valori de
ordinul milioanelor de grade, se declanєeazг reacюii nucleare de fuziune care
au ca rezultat transformarea hidrogenului оn heliu. De la un moment dat, masa
radiaюiilor emise echilibreazг contracюia gravitaюionalг єi steaua devine
stabilг pentru o perioadг lungг de timp, de ordinul miliardelor de ani.


Datoritг scгderii rezervei de hidrogen, radiaюiile scad єi ele treptat оn
intensitate, contracюia gravitaюionalг reоncepe, temperatura nucleului stelei
creєte din nou pвnг la o valoare care determinг declanєarea unor noi reacюii
termonucleare de fuziune a nucleelor de heliu, care se transformг оn nuclee de
carbon. Ca urmare a degajгrii de energie, steaua se dilatг, ajungвnd la
dimensiuni enorme — proces care duce, оn acelaєi timp, la rгcirea suprafeюei
stelei, astfel оncвt ea se transformг оntr-o gigantг roєie, stare оn care
rгmвne cвteva milioane de ani.


Dupг epuizarea combustibilului nuclear, datoritг forюelor gravitaюionale se
produce o prгbuєire gravitaюionalг (colaps gravitaюional) єi evoluюia stelei —
оn funcюie de masa ei — intrг оntr-o nouг fazг, explicatг de S. Chandrasekhar:
dacг masa stelei este mai micг decвt de aproximativ 1,4 ori masa Soarelui, оnveliєul
exterior al gigantei roєii (anvelopa) se destramг оntr-o nebuloasг planetarг,
iar restul stelei — incluzвnd nucleul acesteia —se contractг, formвndu-se o
piticг albг. Aceasta este o stea de dimensiuni mici, оn care densitatea
materiei atinge valori de ordinul a 1011 kg/m3, iar temperatura de
la suprafaюa ei depгєeєte 50 000 K, ceea ce explicг culoarea ei albг. Prin
rгcire, pitica albг se transformг treptat оntr-o piticг neagrг -. un corp
ceresc lipsit de luminг proprie єi deci invizibil.


Dacг masa stelei este mai mare decвt de 1,4 ori masa Soarelui , giganta
roєie explodeazг єi astfel se naєte o supernovг, producвndu-se o degajare
fantasticг de energie, luminozitatea stelei creєte de milioane de ori pentru o
perioadг foarte scurtг de timp (cвteva zile). Оn urma exploziei, straturile
exterioare sunt expulzate оn spaюiul interstelar, iar materia din zona
centralгse contractг, transformвndu-se оntr-o stea neutronicг, numitг astfel
pentru cг, datoritг contracюiei foarte puternice, densitatea materiei atinge
valori de ordinul a 10~~ kg/m3, оncвt protonii fuzioneazг cu
electronii, transformвndu-se оn neutroni.


O stea neutronicг este de dimensiuni mici,
raza ei fiind de cвюiva kilometri, dar ea concentreazг o cantitate imensг de
materie, masa ei fiind aproximativ de 2 ori mai mare decвt masa Soarelui.


Dacг masa gigantei roєii depгєeєte de 10 ori masa Soarelui, atunci dupг
explozia ei iau naєtere zone оn care — datoritг forюelor gravitaюionale foarte
puternice, exercitate de resturile de materie stelarг — se absoarbe totul,
inclusiv radiaюiile luminoase, astfel cг nimic nu scapг оn exterior, aceste
zone fiind numite gгuri negre (оn englezг „black holes”).








Carlo RUBBIA


(n. 1934)





Fizician
experimentator italian, laureat al premiului Nobel оn 1984, оmpreunг cu
fizicianul olandez Simon Van der Meer



S-a nгscut la Gorizia, Italia, оn 1934.


A fost susюinгtor єi realizator al ideii lui Simon Van der Meer de a
transforma camera de acccelerare a unui accelerator convenюional оntr-un inel
оn care sг se producг ciocniri frontale proton-antiproton (inel de coliziune)
pentru a obюine noi particule la energii foarte mari. In acest scop, оmpreunг
cu colaboratorii lui, a amenajat acceleratorul de protoni de 400 GeV ( Super
Proton Syncrotron) de la CERN, Geneva, reuєind ca, dupг efectuarea unor
experimente dificile, de lungг duratг, sг demonstreze experimental (1983)
existenюa bosonilor .














Simon VAN DER MEER


(n. 1925)





Fizician
olandez, laureat al premiului Nobel оn 1984. pe care l-a obtinut оmpreunг cu
fizicianul italian Carlo Rubbia



S-a nгscut la La Haye, Olanda, оn 1925.


A inventat єi a experimentat оn 1972 o metodг de obюinere a unui fascicul
de antiprotoni suficient de intens pentru a putea fi menюinut оntr-un inel de
coliziune, ceea ce i-a permis mai tвrziu lui Carlo Rubbia єi echipei pe care a
condus-o sг realizeze experimentele de coliziune proton-antiproton, efectuate
la CERN, Geneva, оn 1983, care au condus la descoperirea bosonilor .


Existenюa
bosonilor W єi Z0 fusese prezisг cu multi ani mai оnainte de
teoreticienii S. Glashow, A. Saiam єi S. Weinberg, toюi trei laureaюi ai premiului
Nobel оn 1979 pentru crearea teoriei unificate a interacюiunii electromagnetice
єi a interacюiunii slabe. Conform acestei teorii, bosonii trebuia sг fie niєte
particule foarte grele, a cгror masг sг corespundг unei energii de 81 GeV
pentru bosonii Wrespectiv 93 GeV pentru bosonii Z0. Pentru
obюinerea lor era necesarг realizarea unor reacюii nucleare оn care sг se
elibereze o energie corespunzгtoare masei acestor particule. Obюinerea unor
particule accelerate la o asemenea energie (оn jurul valorii de100 GeV) a fost
posibilг numai prin ciocnirile frontale proton-antiproton, produse оn inelul
acceleratorului SPS la CERN, Geneva, special amenajat оn acest scop de C.
Rubbia єi colaboratorii lui. Dificultatea realizгrii experimentului a constat
оn obюinerea unui fascicul de antiprotoni stabil єi suficient de intens,
problemг a cгrei soluюie fusese gгsitг anterior de S. Van der Meer, care a pus
la punct tehnica numitг „rгcire stocasticг” a antiprotonului.


La reuєita acestor experitnente complexe єi diflcile au contribuit mii de
oaineni, iar prelucrarea datelor a necesitat, de asemenea, un volum uriaє de
muncг. Pentru a ne da seama de dtmensturnle efortului depus pentru ducerea la
bun sfвrєit a acestui program de cercetare, este suflcient sг reюinem cг la un
miliard de ciocniri proton-antiproton se produc, оn medie, doar 30 de bosoni
W~, tot atвюia bosoni W єi circa 10 bosoni Z0, оn rest rezultвnd o
ploaie de alte particule. Deoarece bosonii W єi Z se dezintegreazг dupг un timp
foarte scurt (1025 s), apariюia lor poate fi conflrmatг numai prin urmгrirea
particulelor e + (pozitron) єi e— (electron) de mare energie,
rezultate prin dezintegrarea lor. A fost necesarг rea1izarea cвtorva zeci de
miliarde de coliziuni proton-antiproton pentru ca flzicienii experimentatori sг
ajungг la rezultate concludente, care sг probeze existenюa bosonilor W єi Z0, confirmвnd astfel teoria
unificatг a interacюiunii electromagnetice єi a interacюiunii slabe.


Pentru activitatea lor єtiinюiflcг, ce a dus la demonstrarea, pe ca1e experimentalг,
a existenюei bosonilor W єi Z0, fizicienii C. Rubbia єi S. Van Der
Meer au primit оmpreunг premiul Nobel pentru flzicг оn 1984.








Klaus von KLITZING


(n. 1943)





Fizician
experimentator german, laureat al premiului Nobel оn ) 985



S-a nгscut оn 1943 la Schroda (astгzi Sroda Wielkopolska, оn Polonia).


Єi-a оnceput studiile superioare la Universitatea tehnicг din Braunschweig
єi le-a continuat, оn 1972, la Universitatea Wiirzburg. Dupг un stagiu la
Universitatea din Oxford, Anglia, a obюinut titlul de doctor оn fizicг оn 1978,
apoi, obюinвnd o bursг Heisenberg —єi-a continuat cercetгrile experimentale la
Universitatea Wiirzburg. A observat prima datг efectul Hall cuantic оn timpul
unui stagiu efectuat la Laboratorul de cвmpuri magnetice intense a1 CNRS, de la
Grenoble, Franюa, оn 1980. Оntors la Wiirzburg, face mгsurгtori mai precise
asupra acestui fenomen, mгsurгtori pe care le continuг оn laboratoarele Universitгtii
tehnice din Munchen — unde, pentru oscurtг perioadг, a fost profesor asociat —
єi apoi la Institutul „Max Planck” pentru fizica solidului, din Stuttgart, al
cгrui director devine.


Pentru a
оnюelege оn ce constг descoperirea fгcutг de Klaus von Klitzing este necesar sг
cunoaєtem оn ce constг efectul Ha11 clasic — fenomen descoperit оn 1880 de
fizicianul american cu acelaєi nume. Dacг o lamelг conductoare sau
semiconductoare (proba de materia1), parcursг de un curent electric
longitudinal cu intensitatea I, este plasatг оntr-un cвmp magnetic transversa1
de inducюie B , atunci оntre feюele opuse ale acesteia (M єi N) apare o
tensiune


electricг
numitг tensiune Ha11.


Efectul Hall cuantic se produce la temperaturi foartejoase, оntr-un cвmp
magnetic foarte intens (10-15 T) єi оn condiюiile оn care proba de material
(lama semiconductoare) este foarte subюire. Atunci, rezistenюa Hall are valoare
cuantificatг.


Descoperirea efectului HaIl cuantic a reprezentat un succes al fizicii
experimentale, deєi explicarea lui оn acel moment nu era cunoscutг. Pentru
descoperirea efectului Hall cuantic, Klaus von Klitzing a primit premiul Nobel pentru
fizicг оn anul 1985.





Gerd BINNIG


(n. 1947)


Fizician
german, laureat al premiului Nobel оn 1 986, оmpreunг cu Heinrich Rohrer si
Ernst Ruska



S-a nгscut la Frankfurt, Germania, оn anul 1947.


Este diplomat al Universitгtii din Frankfurt din 1978 єi оn acelaєi an
intrг ca cercetгtor la laboratoarele I.B.M. din Zurich. Aici concepe, оmpreunг
cu H. Rohrer, primul microscop electronic cu baleiaj folosind efectul tunel,
microscop care permite obюinerea imaginii tridimensionale a unei suprafeюe Ia
scarг atomicг — realizare pentru care cei doi au primit premiul Nobel pentru
fizicг оn 1986, оmpreunг cu E. Ruska, inventatorul primului microscop
electronic.





Heinrich ROHRER


(n. 1933)





Fizician
elverian, laureat al premiului Nobel оn 1986, оmpreunг cu G. Binnig ~i E. Ruska



S-a nгscut оn 9 iunie 1933 оn oraєul Buchs din Elveюia.


Diplomat al Institutului federal de tehnologie din Ziirich (1960), el intrг
оn 1963 ca cercetгtor la laboratoarele I.B.M. din acelaєi oraє. H. Rohrer —
оmpreunг cu G. Binnig, care lucra la acelaєi centru de cercetгri din 1978 — a
conceput єi realizat оn 1981 primul microscop electronic cu baleiaj, bazat pe
efectul tunel, realizare pentru care ambii au fost recompensaюi cu premiul
Nobel pentru fizicг оn 1986, оmpreunг cu Ernst Ruska.





Ernst RUSKA


(1906-1988)





Fizician
german, laureat al premiului Nobel оn 1986, оmpreund cu G. Binnig ~i H. Rohrer



S-a nгscut оn 25 decembrie 1906, la Heidelberg, Germania.


A absolvit Institutul Politehnic din Miinchen, dupг care єi-a susюinut teza
de doctorat la Berlin, оn 1933. Оn perioada 1940-1955 a lucrat ca cercetгtor
єtiinюific la firma Siemens. Din anul 1955 a fost directorul Institutului de
microscopie electronicг „Fritz Haber”, iar din 1959 a fost numit profesor la
catedra de opticг electronicг єi microelectronicг a Institutului Politehnic din
Berlinul de Vest.


A murit la Berlin, la 30 mai 1988, оn vвrstг de 81 de ani єi cinci luni,
dupг aproximativ doi ani de la оnmвnarea premiului Nobel pentru fizicг.


Ernst Ruska este considerat astгzi pгrintele microscopului electronic. Este
interesant faptul cг ~i-a оnceput cercetгrile care 1-au condus оn final la
realizarea microscopului electronic fгrг sг cunoascг оn prealabil teoria lui de
Broglie єi nici rezultatele experimentului efectuat de Davisson єi Germer, care
puneau оn evidenюг proprietгюile ondulatorii ale electronilor.


La оnceput, fiind proaspгt inginer (1928), s-a ocupat de rezolvarea unor
probleme de opticг electronicг privind foca1izarea fasciculului de electroni
оritr-un tub catodic, оn vederea ameliorгrii performanюelor osciloscopului
catodic. Mai оntвi a experimentat utilizarea lentilelor electrostatice





* Cu ajutorul
unor mecanisme foarte precise, vвrful metalic este plimbat deasupra probei оn
plan orizontal de la stвnga la dreapta (оn lungul axei Ox), dupг care sare la
rвndul urmгtor (printr-o micг deplasare оn lungul axei Oy) aєa cum, de exemplu,
citim o paginг de carte.


єi apoi,
urmгrind sг obtinг rezuitate mai bune, a construit єi utilizat lentile
electrornagnetice. Deoarece fasciculele de electroni, la trecerea prin aceste
lentile electronice, se comportг ase-mгnгtor cu fasciculele de luminг ia
trecerea lor prin lentile optice, lui E. Ruska i-a venit ideea de a оncerca sг
reaiizeze un rnicroscop оn care оn locul fasciculeior de luminг sг utilizeze un
fascicui de electroni, iarоn locul lentiielor optice obiєnuite sг foloseascг
lentile electromagnetice. Conversia imaginii eiectronice оn imagine opticг se
realizeazг prin proiecюia ei pe un ecran fluorescent. Primele оncercгri, fгcute
оn colaborare cu Max Kroil, au avut ca rezultat construirea unui modei
rudimentar (1931), capabil sг obюinг o imagine mгritг de 16 ori a unei grile
metalice. Doi ani mai tвrziu, оn 1933, E. Ruska a reuєit sг construiascг un
microscop electronic cu o putere de mгrire de 12 000 de ori єi cu o rezoluюie
de 55 Г — performanюe net superioare microscopului optic. Puterea de mгrire
superioarг a microscopuiui electronic se explicг prin faptui cг iungimea de
undг a electroniior este de cвteva mii de ori mai micг decвt lungimea de undг a
luminii, ceea ce face posibilг creєterea puterii de rezoluюie la o valoare оn
jur de 2 Г.


Aparatul construit de Ruska, la fei ca єi rnicroscoapele electronice actuale,
era format dintr-un tun electronic care genereazг fasciculul de eiectroni, o
lentiiг (sau sistem de Ientile) condensor — cu ajutorul cгreia fasciculul de
electroni este proiectat pe proba de examinat —‚ lentiia (sau sistemui de
lentile) obiectiv, ientila de pr oiecюie єi o incintг vidatг оn care se
introduce proba*. In plus, orice microscop electronic mai este echipat cu o
instaiatie de vid оnait єi cu un genera-tor de оnaitг tensiune pentru
accelerarea eiectronilor.


Eforturile depuse de Ruska єi de colaboratorii lui au condus la construirea
de cгtre firma Siemens a primului microscop electronic de serie оn 1953.
Microscoapele electronice obiєnuite actuale
au o putere de mгrire de circa 100 000 de ori, iar cele mai
perfecюionate ating o putere de mгrire de 1 milion de ori. Cu ajutorul
microscopuiui electronic s-au fгcut descoperiri importante оn studiui
structurii metalelor, geneticг, inframicrobiologie etc.


Ca o recunoaєtere tвrzie a meriteior sale privind inventarea microscopului
electronic єi pentru munca depusг pentru perfecюionarea acestuia pe parcursui
mai muоtor decenii, Ernst Ruska a fost rгsplгtit cu premiul Nobei pentru fizicг
оn 1986, cвnd el avea aproape 80 de ani.








Johannes Georg BEDNORZ


(n. 1950)





Fizician
german, laureat al premiului Nobel оn 1 987,



оmpreunг
cu fizicianul elveюian K. A. Muller



J. G.
Bednorz s-a nгscut ia Neuenkirchen, Germania, оn 1950.


Dupг absolvirea Universitгюii din Munster, оn 1976, a intrat, оn 1982, ca
cercetгtor la Laboratoarele I.B.M. din Zurich, unde єi-a pregгtit doctoratul
sub оndrumarea lui K.A. Mi11er. Оmpreunг au descoperit noi materiaie cu
proprietгюi supraconductoare, descoperire pentru care au primit premiul Nobel
pentru fizicг оn 1987.





Karl Alexander MULLER


(n. 1927)





Fizician
elverian, laureat al premiului Nobel оn 1987,оmpreunг cu fizicianul german J.G.
Bednorz.



Karl Alexander Mtiller s-a nгscut la Bвle, Elveюia, оn 1927.


Dupг obюinerea diplomei universitare la Institutul federal de tehnologie
din Zurich, оn 1958, a оnceput, оn 1963, cercetгri єtiinюifice оn domeniul
fizicii solidului, оn laboratoarele din Ztirich ale companiei I.B.M., cercetгri
la care s-a asociat ulterior єi fizicianul gerrnan J.G. Bednorz.


Оn urma cercetгrilor comune asupra proprietгюilor supraconductoare ale
materialelor ceramice, J. G. Bednorz єi K. A. Muller au reuєit sг Sintetizeze
оn 1986 un oxid de lantan, bariu єi cupru care devine supraconductor la
temperatura de 35 K — temperatura mult mai ridicatг decвt temperatura criticг a
metalelor pure. Aceastг descoperire a declanєat o adevгratг оntrece~e оntre
fizicieni pentru obюinerea de noi materiale supraconductoare cu temperaturi
critice din ce оn ce mai ridicate.


Ulterior, fizicienii Chu єi M.K. Wu
— cercetгtori la Universitatea din Houston,respectiv A1abama — au reuєit ca,
prin оnlocuirea lantanului cu ytriu, sг obюinг un oxid cu temperatura criticг
de 98 K, superioarг temperaturii critice a azotului lichid, care este de 77 K,
deschizвnd astfel calea aplicaюiilor tehnologice оnainte de elucidarea
problemelor teoretice privind explicarea acestui fenornen.


Оn prezent, cercetгrile continuг оn direcюia gгsirii unor materiale cu
proprietгюi supraconductoare stabile, avвnd temperatura criticг situatг оn
domeniul temperaturilor pozitive pe scara Celsius (T ~ 273 K), ceea ce ar elimina
utilizarea azotului lichid pentru menюinerea unei temperaturi foartejoase.


Utilizarea supraconductoarelor face posibil transportul energiei electrice
la mari distanюe, fгrг pierderi. De asemenea, folosirea materialelor cu
proprietгюi supraconductoare la temperaturi obiєnuite deschide perspective
nebгnuite: realizarea unor trenuri de mare vitezг „pe pernг magneticг” produsг
de magneюi supraconductori~ obюinerea unor cвmpuri magnetice foarte оntense,
necesare menюinerii stabilitгюii plasmei fierbinюi оn reactorul cu fuziune
nuclearг, construirea unor noi acceleratoare de particule de puteri mari, dar
cu un consum energetic redus, utilizarea joncюiunilor Josephson pentru mгrirea
vitezei de operare a calculatoarelor electronice єi dezvoltarea spectroscopiei
electromagnetice оn domeniul cвmpurilor foarte slabe generate de biocurenюii
din materia vie etc.


Pentru lucrгrile lor, care au dus la descoperirea unor noi materiale cu
proprietгюi supracon-ductoare, descoperire care a deschis calea unor noi
progrese de ordin tehnologic, G. Bednorz єi K. A. Muller au fost recompensaюi
cu premiul Nobel pentru fizicг оn 1987.





Leon Max LEDERMAN


(n. 1922)





Fizician
american, laureat al premiului Nobel оn 1 988, оmpreunг cu Melvin Schwartz si
Jack Steinberger, pentru cercetгrile lor asupra neutrinilor



S-a nгscut la 15 iulie 1922 оn New York, S.U.A.


Studiazг la Universitatea Columbia din New York, unde devine licenюiat оn
1951 єi profesor titularоn 1958.


Experimentele privind producerea fasciculelor de neutrini au fost efectuate
оntre 1960 єi 1962 la Laboratorul Naюional din Brookhaven (Long Island),
utilizвnd acceleratorul de protoni existent acolo (sincrotronul AGS).


Оntre 1979 єi 1989, L.M. Lederman a fost director al Laboratorului Naюional
Fermi (FNAL) de la Batavia (Illinois), unde funcюioneazг unul dintre cele mai
mari acceleratoare de particule din lume.








Melvin SCHWARTZ


(n. 1932)





Fizician
єi industriaє american, laureat al premiului Nobel оn 1 988, оmpreunг cu L. M.
Lederman si J. Steinberger



S-a nгscut la 2 noiembrie 1932 оn New York.


Оєi face studiile la Universitatea Columbia din New York єi — dupг
obюinerea licenюei, оn 1953 — rгmвne оn cadrul acestei universitгюi, urcвnd
diferite trepte ale ierarhiei universitare, pвnг оn 1966, cвnd este numit profesor
la Universitatea Stanford, post pe care оl deюine pвnг оn 1983. Dupг 1970 este
єi director al firmei Digital Pathways, cu profil de informaticг, fiind єi
fondator al acesteia.


Melvin Schwartz este cel care a avut ideea privind producerea fasciculului
de neutrini prin folosirea fasciculului de protoni, idee care a stat la baza
experimentului realizat оntre 1960 єi 1962 la sincrotronul AGS de la
Brookhaven.





Jack STEINBERGER


(n. 1921)


Fizician
american de origine germanв, laureat al premiului Nobel оn 1988, оmpreunг cu L.
M. Lederman si M. Schwartz.






S-a nгscut la 25 mai 1921 оn localitatea Bad Kissingen, Germania.


Este licenюiat оn chirnie la Universitatea din Chicago, dupг care — оn
timpul celui de-al doilea rгzboi mondial — studiazг fizica la Institutul de
tehnologie din Massachusetts (MIT). Obюinвnd licenюa оn fizicг оn 1948, se
оntoarce la Chicago, unde studiazг miuonii produєi de radiaюiile cosmice.


A fost profesor la Berkeley єi la Universitatea Columbia din New York. Din
1968 a lucrat la Centrul European de Cercetгri Nucleare (CERN) din Geneva, unde
s-a ocupat de construcюia detectorului ALEPH pentru noul accelerator LE1~
Rezultatele cercetгrilor efectuate de L. M. Lederman єi M. Schwartz, care au
pus оn evidenюг existenюa neutrinilor miuonici, 1-au determinat ulterior pe J.
Steinberger sг continue la CERN studierea forюelor nucleare оn cadrul
„modelului standard” al particulelor elementare.


Cei trei fizicieni — L. M. Lederman, Melvin Schwartz єi Jack Steinberger —
au primit premiul Nobel pentru fizicг оn anul 1988 pentru lucrгrile lor оn
domeniul fizicii neutrinilor, оn special pentru descoperirea faptului cг
neutrinii asociaюi rniuonilor sunt diferiti de neutrinii asociaюi electronilor.


Existenюa
neutrinului єi a antiparticulei sale a fost mai оntвi presupusг de W Pauli
(1930), pentru a putea explica dezintegrarea f3. Conform acestei teorii,
radiaюiile j3 sunt ernise ca urmare a unor reacюii nucleare ce au loc оn
nucleul atomic.


Deci dezintegrarea f3 corespunde transformгrii unui proton din nucleul
atomic оntr-un neutron, proces оn urma cгruia diferenюa de energie este
preluatг de un pozitron rapid, expulzat din nucleu єi de un neutrin electronic .


Оn mod asemгnгtor, dezintegrarea f3 corespunde transformгrii unuia din neutronii
din nucleul atomic оntr-un proton, proces оnsoюit de expulzarea unui electron
rapid (radiaюia f3) єi a unui antineutrin electronic .


Denumirea de „neutrin” aparюine fizicianului italian E. Fermi (neutrino neutron
mic).


Neutrinul єi antiparticula lui, care apar оn dezintegrarea j3 (numiюi, din
acest motiv, neutrin electronic єi antineutrin electronic) sunt particule
stabile. Datoritг faptului cг nu au sarcinг electricг єi cг masa lor este
foarte micг (de aproximativ 10 ori mai micг decвt masa electronului!), aceєti
neutrini interacюioneazг foarte slab cu materia єi din acest motiv sunt foarte
greu de detectat. Un flux de neutrini poate sг traverseze Pгmвntui de la un poi
la aitui practic fгrг sг-єi modifice intensitatea.


Studiul neutrinilor a devenit posibil numai dupг construirea
acceleratoarelor de particule la energii foarte mari, capabile sг producг
fluxuri suficient de intense de neutrini. M. Schwartz єi — independent de ei —
B. Pontecorvo au estimat, оn 1960, cг pentru efectuarea unui experi-ment cu
neutrini оn cadrui cгruia sг se observe cвteva evenimente pe zi este necesarг
utilizarea unui detector cu masa de 10 t єi producerea unui flux de neutrini de
5 000 neutrini/cm2 s, flux care s-ar putea obюine cu ajutorul unui
fascicul de protoni avвnd intensitatea de 1012 protoni/s.


Experimentul a fost realizat оn 1962 la Brookhaven, cu protoni acceleraюi
la energia de 15 GeX care bombardau o юintг de beriliu єi se generau
astfel pioni; ia rвndul lor, aceєtia se
dezintegrau оn miuoni) єi neutrini
miuonici, respectiv antiparticulele acestora,



Neutrinii miuonici care apar оn aceste procese au masa de 1O ori mai mare
decвt neutrinii electronici, ceea ce оnseamnг cг masa lor este comparabilг cu
cea a electronului єi, din acest motiv, sunt mai uєor detectabili. Ca detector
a fost utiiizatг o camerг cu scвntei. Aceasta conюine mai multe plгci metaiice
subюiri cгrora li se aplicг un puls de оnaltг tensiune la scurt timp dupг trecerea unei particule оncгrcate — оn
cazul acesta un miuon — care ionizeazг gazul dintre plгci єi, ca urmare, apare
o descгrcare оn formг de scвnteie de-a iungul traiectoriei particulei, scвnteie
ce poate fi fotografiatг.


In experimentul realizat la Brookhaven s-au observat 113 astfel de
evenimente оn opt luni! Traiectoriile observate au fost atribuite miuonilor
deoarece erau traiectorii lungi, spre deosebire de cele produse de electroni,
care au un traseu scurt єi nereguiat, ca urmare a disipгrii rapide a energiei
lor prin generarea aєa-numitelor „duєuri” de particule secundare.


Experimentul a fost reluat dupг un an (1963) la CERN, de cгtre Simon Van
der Meer, care a confirmat rezultatele obюinute la Brookhaven. Aceste rezultate
sunt оn concordanюг cu teoria cunoscutг sub numeie de „modelul standard”,
potrivit cгreia flecгrui iepton (eiectron, mezon , taon ‘r) i se asociaza un
neutrin, sugerвndu-se astfel existenюa unei structuri a materiei de tip
lepton-quark: Astfel, conform modelului standard, materia este alcгtuitг din 6
ieptoni (electronul, miuonul, taonul єi antiparticulele lor), 6 neutrini єi 18 quarkuri (cele 6 quarkuri x 3 sarcini
color fiecare = 18).





Hans Georg DEHMELT


(n. 1922)





Fizician
american de origine germanв, laureat al premiului Nobel оn 1989, оmpreunв cu
Wolfgang Paul si Norman F Ramsey



Hans Georg Dehmelt s-a nгscut la Gгrlitz, Germania, оn 9 septembrie 1922.


Student la Breslau (astгzi oraєul se numeєte Wroclaw єi se aflг оxi
Polonia), este оncorporat оn armata germanг оn timpul celui de-al doilea rгzboi
mondial єi fгcut prizonier de americani оn 1945. Dupг eliberarea sa, оn 1946,
єi-a continuat studiile la Gгttingen, apoi оn 1952 a plecat оn S.U.A. In 1955
devine cadru didactic la Universitatea Washington, unde оn 1961 este numit
profesor titular єi оn acelaєi an obюine cetгюenia americanг.


H. G. Dehmelt s-a fгcut cunoscut оn comunitatea єtiinюificг internaюionalг
оn urma elaborгrii, оn 1957, a unei metode de pompaj optic, numitг оn prezent
„pompaj optic tip Dehmelt”, utilizatг pentru studierea stгrilor fundamentale
ale metalelor alcaline єi pentru realizarea unor ceasuri atomice єi
magnetometre cu pompaj optic. De asemenea, a conceput єi a utilizat pentru
prima datг tehnica fasciculelor оncruciєate pentru detecюia rezonanюei
magnetice prin modularea intensitгtii radiatiei absorbite. E1 a utilizat primul
sistemul numit „capcana lui Paul”, care permite trierea particulelor atomice оn
miєcare dupг masa єi sarcina lor electricг. Metoda utilizatг de el este atвt de
precisг оncвt reuєeєte sг punг оn evidenюг єi sг studieze un electron sau un
pozitron izolat. H.G. Dehmelt, оmpreunг cu fizicienii W Nagurney єi J.
Sandberg, a realizat lucrгri fundamentale оn domeniul „spectroscopiei cu un
singur ion”.


In 1989, el a primit premiul Nobel pentru flzicг — оn acelaєi timp cu W
Paul єi N.F Ramsey —pentru lucrгrile sale privind spectroscopia atomicг de
precizie





Wolfgang PAUL


(1913-1993)





Fizician
german, laureat al premiului Nobel оn 1989,оn acelasi an cu H.G. Dehmelt si N.
F Ramsey.






Wolfgang Paul s-a nгscut оn 10 august 1913 la Lorenzkirch, Saxonia,
Germania.


Єi-a fгcut studiile universitare la Munchen єi la Berlin. Dupг obюinerea
doctoratului la Technische Hochschule din Berlin, оn 1939, devine profesor la
Universitatea Gottingen (1944), iar din 1952 se transferг la Universitatea din
Bonn, unde cumuleazг єi funcюia de director al Institutului de fizicг.


Este primul fizician care a imaginat оn anii ‘50 un sistem fizic ce permite
izolarea єi imobilizarea atomilor ionizaюi. dupг 1970, aceastг metodг — numitг
„capcana lui Paul” — a fost utilizatг pentru trierea particulelor atomice оn
miєcare оn funcюie de masa єi sarcina lor electricг. Descoperirea lui a fost
utilizatг de Dehmelt pentru studierea electronului izolat.


W Paul are, de asemenea, lucrгri de o importanюг deosebitг оn domeniul
spectroscopiei atomice de precizie, maserilor, determinгrii orientгrii unei
navete оn cвmpul magnetic interplanetar єi altele.


Pentru contribuюiile sale la dezvoltarea fizicii, el a primit premiul Nobel
pentru flzicг оn 1989, оmpreunг cu H. G. Dehmelt єi N.F Ramsey.


A murit la Bonn, Germania, оn 7 decembrie 1993, оn vвrstг de 80 de ani.





Nornian Foster RAMSEY


(n. 1915)





Fizician
american, laureat al premiului Nobel оn 1989,оmpreunг cu H.G. Dehmelt єi W Paul






S-a nгscut оn 27 august 1915 la Washington, S.U.A.


Єi-a fгcut studiile la Universitatea Columbia, dupг care a predat fizica єi
a оntreprins cercetгri оn acest domeniu оntr-o serie de universitгюi americane
єi britanice.


Оn timpul celui de-al doilea rгzboi mondial a participat, alгturi de alюi
fizicieni, la punerea la punct a radarului, pentru оntгrirea apгrгrii
antiaeriene.


La оnceputul activitгюii sale єtiinюifice, Ramsey s-a ocupat cu cercetari
privind metoda fasciculelor moleculare єi atomice, cercetгri care au dus la
realizarea celor mai precise ceasuri atomice (eroare de 1 s la 10 milioane de
ani!), utilizate astгzi ca etaloane de timp.


A fost ales membru al Academiei Naюionale de єtiinюe a S.U.A. оn 1952.


Оn 1960, оmpreunг cu Kleppner єi Goldenberg, a realizat primul maser cu
fascicule atomice de hidrogen, cu ajutorul cгruia a efectuat mгsurгtori privind
structura hiperfinг a spectrului hidrogenului є i — ulterior, prin metode
asemгnгtoare — a spectrului deuteriului єi tritiului. Spectroscopia atomicг de
precizie permite studierea stгrilor excitate sau fundamentale ale atomilor,
spectrelor hiperfine ale acestora, determinarea momentelor atomice єi nucleare
єi are aplicaюii importante оn realizarea ceasurilor atomice etalon, оn
construcюia magnetometrelor cu pompaj optic .


Pentru contribuюiile sale la dezvoltarea spectroscopiei optice de precizie,
N.F Ramsey a fost recompensat cu premiul Nobel pentru fizicг оn 1989, оmpreunг
cu H.G. Dehmelt єi W Paul.





Jerome Isaac FRIEDMAN


(n. 1930)





Fizician
american, laureat al premiului Nobel оn 1990,оmpreunг cu H.W Kendall єi R.E.
Taylor



S-a nгscut la Chicago, S.U.A., оn 1930.


Obюine licenюa оn fizicг la Universitatea din Chicago оn 1956, dupг care
devine cercetator asociat la Universitatea Stanford (1957-1960) unde face
cunoєtinюг cu H. Kendall єi R. Taylor. Din 1963 activeazг ca profesor asociat
la lnstitutul de tehnologie din Massachusetts (MIT), iar оn 1967 este numit
profesor titular la catedra „William Coolidge” a LNS (Laboratorul de єtiinюe
nucleare), aparюinвnd aceluiaєi institut. A fost director al LNS оn perioada
1980-1983 єi director al Departamentului de fizicг al MIT оntre 1983 єi 1988.


Este membru al Academiei americane de єtiinюe єi arte.


Premiul Nobel pentru fizicг, pe care 1-a primit оn anul 1990, recompenseazг
cerc~tгrile efectuate, оntre 1967 єi 1973, оmpreunг cu H. Kendall єi R. Taylor,
1a acceleratorul liniar de la Stanford єi care au avut ca rezultat demonstrarea
experimentalг a existenюei quarkurilor, prezisг teoretic оn 1964 de cгtre M.
Gell-Mann єi G. Zweig.


Friedman este єi coautor al descoperirii оncгlcгrii legii conservгrii
paritгюii оn dezintegrarea mezonilor .





Henry Way KENDALL


(n. 1926)





Fizician
american, laureat al premiului Nobel оn 1 990,оmpreunг cu J. Friedman si
R.E.Taylor






S-a nгscut оn 1926 la Boston, S.U.A.


Оєi face studiile la Institutul de tehnologie din Massachusetts (MIT), al
cгrui licenюiat devine оn 1955, оn specialitatea fizicг nuclearг. Lucreazг оn
cercetare, din 1954 pвnг оn 1956, оn cadrul acestui institut, dupг care se mutг
la Laboratorul de energii оnalte de la Stanford, unde rгmвne pвnг оn 1961, cвnd
se оntoarce la MIT, fiind numit profesor la o catedrг de fizicг оn


1967.


Оn anii ‘80, оn calitate de membru fondator al Union of Concerned
Scientists, a luat o atitudine extrem de criticг faюг de poziюia administraюiei
americane privind iniюiativa de apгrare strategicг. Este membru al Asociaюiei
pentru controlul armamentului.


Pentru activitatea sa pacifistг a primit premiul „Leo Szilard” єi premiul
Societгюii „Bertrand Russell” оn 1982.


A primit premiul Nobel pentru fizicг оn 1990, ca recompensг pentru
cercetгrile efectuate оntre 1967 єi 1973 la acceleratorul liniar de la
Stanford, оmpreunг cu J. Friedman єi R. Taylor, cercetгri care au condus la
confirmarea experimentalг a existenюei quarkurilor.








Richard Edward TAYLOR


(n. 1929)





Fizician
canadian, laureat al premiului Nobel оn 1990,оmpreunг cu J. I. Friedman єi H. W
Kendall






S-a nгscut оn 2 noiembrie 1929 оn orгєelul Medicine Hat, statul Alberta,
Canada. Bunicul lui dupг tatг era un dulgher originar din Irlanda de Nord, iar
bunica, scoюianг.


Mama lui se nгscuse оn America, fiind fiica unor emigranюi din Norvegia,
deveniюi fermieri оn Alberta.


Avвnd оnclinaюii cгtre fizica experimentalг, intrг la Universitatea
Alberta, unde face studii


оn acest
domeniu єi pe care o absolvг оn 1952. Оn 1958 este trimis оmpreunг cu un grup
de


fizicieni
pentru un stagiu de trei ani оn Franюa, la Centrul de cercetгri nucleare de la
Orsay. In


1961 se
оntoarce оn America (S.U.A.) єi lucreazг un timp la Lawrence Radiation
Laboratory


(Berkeley,
California). Obюine doctoratul оn fizicг оn 1962 la Universitatea Stanford єi
оntre


1962 єi 1968
participг la cercetгrile efectuate la Stanford Linear Accelerator Center
(SLAC).


Оn 1970 este
numit profesor de fizicг la Universitatea Stanford, dupг care, оn 1971,
obюinвnd


o bursг de
cercetare, merge pentru un an la CERN — Geneva. Intre 1982 єi 1986 este
director


a1
programului de cercetгri (director єtiinюific) la SLAC, iar din 1990 conduce
cercetгrile


efectuate la
noul accelerator de particule construit la Hamburg, оn Germania.


Premiul Nobel pentru fizicг, pe care 1-a primit оn 1990, se datoreazг
cercetгrilor efectuate оn comun cu J.I. Friedman єi H.W Kendall la SLAC,
Stanford, оntre 1967 єi 1973, cercetгri care au demonstrat existenюa
quarkurilor.


Cercetгrile teoretice оntreprinse de Murray Gell-Mann оmpreunг cu G. Zweig,
care urmгreau sг gгseascг o explicaюie a multitudinii de particule aєa-zise
elementare (aproape 200!), au


condus la
concluzia cг multe din ele (mai exact hadronii, оn categoria cгrora intrг mezonii
x єi K, nucleonii єi hiperonii) trebuie sг fie particule compuse din
subparticule, botezate quarkuri , cгrora li se atribuie sarcini electrice
fracюionare: e fiind sarcina electricг elementara.


Experimentul efectuat la SLAC, imaginat єi condus de J.I. Friedman, H.W
Kendall єi R. E. Taylor, trebuia sг verifice dacг protonul are o structurг
internг. Cei trei au preluat, la o altг scarг, ideea experimentului lui
Rutherford, de sondare a nucleului atomic prin ciocnirea lui cu particule
оncгrcate; оn experimentul lor, юinta era protonul (nucleul atomului de
hidrogen), iar ca proiectile erau folosiюi electronii acceleraюi la energii
оnalte, оntre 4 єi 21 Ge.Asemenea energii se puteau obюine numai cu ajutorul
noului accelerator liniar de la Stanford (cu o lungime a instalaюiei de
accelerare de 3 kni!), iar drept юintг s-a folosit hidrogenul lichid єi
deuteriul lichid. Experimentul a fost extrem de diflcil pentru cг trebuiau
deterrninate energia de recul єi unghiurile de оmprгєtiere ale electronilor
care ciocneau cu o violenюг deosebitг protonii — юintг.


Rezultatele obюinute au confirrnat cг, оntr-adevгr, protonul are o
structurг internг proprie єi cг particulele sale constituente, numite quarkuri,
au o sarcinг electricг egalг cu o fracюiune a sarcinii electrice elementare,
care, pвnг la aceastг descoperire, era consideratг ca fiind indivizibilг.
avatar
MeG@DaN
Administrator
Administrator

Mesaje : 465
Data de inscriere : 17/12/2010
Localizare : Acasa

http://godlike.forumclan.com

Back to top Go down

View previous topic View next topic Back to top


 
Permissions in this forum:
You cannot reply to topics in this forum